Ideea care a initiat scrierea cartii "Sindromul de la parter", a fost extrem de simpla: sa aplicam la sarcina normele si principiile in vigoare în orice practica osteopatico-viscerala, lucrand cu metoda si rigoare.
Într-adevar, daca uterul, in afara sarcinii, a atras atentia pe buna dreptate, în trecut, a multor terapeuti ce practicau osteopatia viscerala, acelasi organ, în timpul sarcinii, a fost oarecum uitat din lipsa de cunostinte si de intentie terapeutica in ceea ce-l priveste.
În multe publicatii, uterul a fost de fapt descris ca o sursa de probleme potentiale pentru derularea optimala a unei sarcini, în special din cauza spasmelor timpurii si nedorite. Contractiile premature au fost considerate de cele mai multe ori ca "consecinta inevitabila a naturii intrinsece a uterului contractil".
Eu insumi am functionat pe baza acestei convingeri timp de mai multi ani, nu fara unele frustrari, multumindu-ma sa îmbunatateasc cât de mult am putut, postura mamelor gravide atunci când m-au consultat pentru o varietate de simptome dureroase. Am lucrat in acest fel pâna cand necesitatea de a aborda sarcina în globalitatea ei si tinand cont de sistemele ce interactioneaza mi s-a parut evidenta.
Deci, renuntand sa consider uterul ca singurul responsabil pentru aceste necazuri, am încercat sa înteleg si sa apreciez natura modificarilor de volum si presiunile pe care extinderea acestuia le impune asupra mediului inconjurator, precum si conflictele care ar putea urma din cauza lipsei de mobilitate a viscerelor adiacente.
Din acel moment, crucial in cariera mea de terapeut, am exploatat toate datele clasice si fundamentale ale practicii viscerale, avand ca scop eliberarea inceata si meticuloasa a spatiului inter-organic, în scopul de a facilita extinderea deplina a corpului uterin.
Aceasta libertate de extindere vizeaza, pe de o parte, asigurarea unei dezvoltari embriologice suficiente , fara frâne, pentru fat (si o libertate completa de miscare care sa îi permita sa se întoarca atunci când considera ca este necesar), iar pe de alta parte, evitarea oricarei tensiuni nedorite, ce ar putea sa impinga uterul si continutul sau în jos.
Acest proces de ptoza - atunci când apare intr-un mod patologic si prematur – risca sa provoace o cascada de probleme pentru derularea unei sarcini fara probleme (contractii premature, sindrom Lacomme, ruptura sacului amniotic, oligohidramnios , dilatarea colului uterin, etc.). De asemenea, poate afecta fatul în crestere. Intr-adevar, compactarea fatului într-un spatiu limitat poate provoca multe probleme ulterioare in ceea ce-i priveste bazinul, membrele inferioare, craniul sau coloana vertebrala.
Pentru a evita aceste situatii dureroase pentru toata lumea – parinti, mediul medical, dar mai ales pentru fat - am folosit resursele obisnuite de atingere osteopatica, incercand sa influentez toate tesuturile din jurul uterului.
Am fost surprins – ma intreb daca chiar a fost o surpriza – sa vad ca practicarea anumitor gesturi în scopul de a facilita cresterea uterina, avea beneficii în acelasi timp asupra tuturor celorlalte organe adiacente, în indeplinirea functiile lor respective. Calitatea schimburilor nervoase si circulatorii (arteriale, venoase, limfatice) a fost, de asemenea, foarte mult îmbunatatita.
Fenomenele de fibroza in tesuturile interstitiale, impotriva carora luptam, au, daca ne bazam pe date stiintifice, reputatia de a bloca caile de circulatie si schimb care sunt mezenterului si omentului (epiplonului).
Atunci nu am facut decat sa aplic principiile de baza ale osteopatiei viscerale, initiata si predata de catre Jean-Pierre Barral, cu deosebirea ca în faza gestationala, am fost confruntat cu circumstante exceptionale care necesita o mobilitate inter-viscerala optima.
Aceasta mobilitate, initial si în mod normal oferita de catre natura, este, din pacate, de multe ori dificila de obtinut in mod spontan din cauza unor fenomene de fibroza a tesuturilor. Aceste restrictii afecteaza spatiile de articulare si de alunecare între uter si ansamblul de deasupra peritoneului, în special prin intermediul fundurilor vezicale sau recto uterine, sau al ligamentelor largi.
Limitarea mobilitatii între viscerele intra sau chiar retro peritoneale poate afecta sau inhiba libertatea de extindere a uterului femeii gravide sau postura acesteia.
De-a lungul cartii mele "Sarcina, hormoni si osteopatie[2]" am încercat sa identific cauzele posibile ale acestor fenomene de fibroza. Un numar destul de mare din aceste cazuri pare direct legat de inactivitatea fizica sau poluarea stilului nostru de viata actual, cat si de consumul repetat al hormonilor sintetici; ingredientele active puternice ale acestora din urma par a fi destul de capabili sa provoace modificari in tesuturile organismului feminin, in mod discret si lent, dar profund.
Indiferent, în cele din urma, care sunt veritabilele cauze ale restrictiilor de expansiune a tesuturilor adesea identificate la femeile gravide, obiectivele urmarite prin tratamentul osteopathic în timpul sarcinii sunt:
* Obtinerea unui confort pentru mama, pentru a evita unele plângeri des intalnite, ce pot provoca o anxietate potentiala: sciatica, dureri pubiane, cruralgia, senzatie de ingreunare, retentia apei în picioare, dificultati de respiratie, tulburari circulatorii sau digestive.
* Obtinerea un confort perfect pentru fat, in timpul vietii intrauterine, care sa ii garanteze libera expansiunea, intr-un volum care sa nu-l comprime; acest confort este, în opinia noastra, esential pentru o buna sanatate mai târziu, atât fizica cât si mentala.
* O diminuare significativa sau chiar eliminarea completa a fenomenelor de contractii uterine premature. Îmbunatatirile, constatate prin înregistrarea monitorizarilor, pot, în majoritatea cazurilor, permite întreruperea unui tratament cu substante tocolitice, ce pot avea efecte secundare, adesea nesigure si aleatorii.
În practica, in ceea ce priveste femeile insarcinate, ne confruntam cu doua tipuri de cereri: una de tip simptomatic, în cazul în care pacientele, trimise de catre moase sau medici ginecologi, vin în faze de suferinta si conflict, si alta, de tip profilactic (sub forma de proiect de sarcina), atunci când sarcinile anterioare s-au derulat rau.
Imbunatatirile aduse de tratamentul osteopatic sunt dovedite în primul caz, prin monitorizarea realizata de moase, si în al doilea caz, prin simpla satisfactie a pacientelor ce constata un confort convingatoar.
Desigur, profesia noastra va putea cu usurinta în viitorul apropiat, sa furnizeze cifre si statistici pentru a dovedi aceste îmbunatatiri, în cazurile simptomatice. Dar pentru a doua categorie, notiunile de confort si de usurare vor fi mai dificil de masurat, desi nu mai putin cruciale.
Pentru a încheia, as dori sa precizez ca orice terapeut interesat de tratamentul femeii în timpul sarcinii, nu ar trebui sa considere ca inevitabil si de nerezolvat angajarea/pozitionarea fatului în pelvisul mamei în ultimele câteva saptamâni sau luni ale sarcinii. Acest fenomen este adesea considerat ca fiind o fatalitate. Într-adevar, tratamentul conventional consista in odihna la pat pentru mama - partiala sau totala - si nu reuseste de cele mai multe ori a "impulsiona" fatului o miscare in sens invers.
Acesta va ramâne blocat si limitat in libertatea de miscare, la "parter", în loc de a ocupa tot spatiul necesar si promis în mod normal. Putem vedea din urmatoarele diagrame, pe partea situata în craniu, consecintele nefaste posibile pentru tesuturi ale acestei "coborari" premature:
Atunci când capul copilului coboara înspre pelvis pe o axa anteroposterioara în timpul ultimelor saptamâni de sarcina, cresterea oaselor craniului poate fi perturbata, iar în acest caz, nou-nascutul va fi brachycephalic. Putem presupune ca organizarea neuro-meningeala va fi oarecum influentata de aceste fenomene de restrictie si, intr-un mod mai subtil dar nu mai putin important, inconstientul primar al viitorului copil va fi si el marcat pentru mult timp de suferintele emotionale cauzate.
Invers, atunci când fatul se vo angaja pe o axa sagitala, nou-nascutul va fide tip scaphocéphalic.
De aici rezulta ca toate pozitiile intermediare (linii mixte) pot fi considerate cu consecinte asimetrice si variabile pentru corpul viitorului copil.
Diferitele scheme propuse mai sus sunt semnate de Frank H. Netter, fiind extrase din cartea minunata de embriologie a lui Larry R. Cochard.
Nu putem decat admira o astfel de lucrare, dar atunci când afirma ca anomaliile provocate de constrângerile impuse de cresterea uterina se vor recupera natural si spontan în primele sase luni de viata ale unui copil, nu pot decat sa protestez.
De-a lungul experientei mele terapeutice, am putut vedea, foarte adesea, stigmatele si persistenta lor, rezultate din aceste constrângeri la copiii pe care i-am tratat dupa nastere. Desigur, mii de colegi au facut aceasta observatie.
Avem aici un decalaj între cunostintele medicale traditionale si orientarea osteopatica. Acest decalaj insa nu va intarzia sa dispara, deoarece în mod clar, eforturile facute de ambele parti sunt impulsionate de dorinta de a îmbunatati, cât mai curând si cât mai eficient toate problemele care pot afecta un individ in viata lui.
Exista, desigur, contra indicatii in ceea ce priveste tratamentul osteopatic în timpul sarcinii, de exemplu dezlipirile de placenta, care sunt relativ comune - si, adesea, fara consecinte - în primul trimestru, precum si orice sângerare suspecta sau modificare importanta a tensiunii arteriale.
In orice caz, pacientele gravide fiindu-ne adresate de catre profesionisti competenti, ginecologii si moasele, nu trebuie sa ne facem griji in legatura cu aceste contra-indicatii, trebuie doar sa le cunoastem existenta. În plus, tratamentul osteopatic propus - practicat întotdeauna în spiritul de "primum non nocere" - este atat de delicat incat se pot gasi doar foarte putine argumente impotriva lui, în special daca se tine seama de beneficiile lui dovedite.